miercuri, 26 august 2009

Udrea s-a prezentat la comisia parlamentară de anchetă şi a solicitat demisia a cinci dintre membri

Ministrul Turismului Elena Udrea a mers astăzi la comisia de anchetă de la Parlament unde a fost întâmpinată cu flori. Înainte de a ajunge la comisie, Udrea a depus la Parchet
o plângere penală împotriva unor membri din actuala comisie. După 20 de minute, ministrul Turismului a refuzat să participe la audieri şi a cerut demisia şi înlocuirea a cinci membri ai comisiei care apar în înregistrarea difuzată luni de presă.

"Sper că veţi spune adevărul după ce se vor termina lucrările acestei comisii. M-am prezentat astăzi în faţa dumneavoastră din respect pentru Parlament. Respect Constituţia, respect Parlamentul şi toate acţiunile mele ca persoană publică, în tot mandatul meu de ministru şi înainte, au fost în conformitate cu legile ţării", a spus Elena Udrea la începutul audierilor.

Elena Udrea
anunţase anterior că nu va da curs invitaţiei la audieri, cât timp Comisia îşi va păstra actuala componenţa.

Începerea şedinţei a fost amânată cu cinci minute pentru ca membrii comisiei să analizeze documentele aduse de Ministerul Turismului.

Udrea susţine că au fost trimise toate documentele solicitate, în timp ce Ludovic Orban îi cere Elenei Udrea să ia cuvântul numai când i se oferă.

Preşedintele comisiei, Ludovic Orban, i-a amintit Elenei Udrea că are obligaţia să spună numai adevărul pe timpul audierilor."Sper ca obligaţia de a spune adevărul este şi a comisiei", a replicat Udrea.

Elena Udrea le-a spus membrilor comisiei împotriva cărora a depus plângere penală că ar trebui să îşi dea demisia din această comisie şi din Parlamentul României.

"Nu dumneavoastră sunteţi cea care aveţi atribuţiunea de a stabili componenţa comisiei de anchetă", a declarat preşedintele comisiei Ludovic Orban.

După numai 20 de minute, Elena Udrea s-a ridicat şi a plecat pentru a merge la Ministerul Turismului unde are de rezolvat alte probleme.

Niciun comentariu: