Drumul spre Rai

Sau Calea Raiului. Pe pamant, Raiul nu exista, doar in Ceruri, si de aceea il scriem cu litera mare. In schimb, aici avem parte de numeroase iaduri, chit ca si drumul spre cel cu adevarat infricosator este pavat cu bune intentii. Din Antichitate si pana acum, raiul pamantean a fost asimilat binelui cetatii, libertatii cetateanului de a-si spune cuvantul, credintei fiecaruia spre bucuria sufletului si a trupului si, mai ales, incercarii de a fi mereu in slujba neamului sau.Totodata, este dorinta individului de a pune inca o caramida edificiului general, intru siguranta diurna, tinzand spre cel Ceresc. Incepand cu Isus, multi semeni au fost rastigniti, in incercarea de a afla si impune Adevarul, in circumstante total neprielnice momentului, cum ar fi Inchizitia, fascismul si comunismul...
Acest preambul mi-a fost sugerat de recenta lansare a volumului Izgonirea din libertate, de Pia Bader Farcasanu, aparut sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc. Este pentru prima oara, in istoriografia noastra, cand se face lumina in destinele celor doi frati liberali Mihail si Nicolae Farcasanu, aflati inca din tinerete in lupta impotriva comunizarii tarii. Trecusera pe Calea Regala impusa de Carol II, crezand ca-i doar o etapa pasagera, in conditiile imi­nen­tei conflagratii mondiale. Amandoi au suferit deziluzii cumplite. Mihail ca exilat, sperand mereu in implicarea puterilor occidentale pentru restabilirea libertatii si democratiei; Nicolae a ramas in Romania, fiind mereu vanat de Securitate, cu tot ce insemna la vremea aceea macularea conditiei uma­ne. O drama de familie, cum au trait-o multi romani, la cumpana dintre epoci!
Mihail Farcasanu a ales exilul nu din teama pentru viata sa, cand afise lipite in tramvaie ii cereau moartea (1945), ca presedinte al Tineretului National Liberal si directorul cotidianului Viitorul, sustinator al guvernului condus de generalul Radescu, pana la demiterea acestuia si venirea la putere a lui Petru Groza. Dincolo de publicistica anticomunista, el se remarcase ca scriitor, prin lucrarea Monarhia sociala, teza de doctorat publicata in 1940, prin volumul "Scrisori catre tineretul roman" (1946) si mai ales datorita romanului "Frunzele nu mai sunt aceleasi" (semnat cu pseudonimul Mihail Villara) interzis de noua cenzura. Lantul enkavedist se strangea in jurul sau, emigrarea devenind singura scapare. S-a opus mereu acestei idei, pana cand, marturisea Pia Pillat, prima sa sotie, a apelat la "un adevarat santaj, ca sa-l determine sa plece in exil, in loc sa moara in inchisoare. Cand, in fine, a ajuns in America, i se parea ca nu a facut altceva decat sa se puna la adapost. Asta il manca pe el in suflet si chinul acesta l-a si omorat, in cele din urma".
Mai mare cu aproape patru ani, Nicolae Farcasanu (1904-1984) si-a castigat notorietatea de lider al PNL, dupa absolvirea Facultatii de Drept (1926), ca sef de cabinet al ministrului de Interne I. Gh. Duca, apoi ca judecator si avocat, decan al Baroului Timisoara, de unde a fost mazilit, in 1948. El a infiintat (1933) prima organizatie pe tara a tineretului liberal, elaborand si statutele acesteia, dupa ce fusese deputat de Timis-Torontal si condusese campania electorala a PNL Timisoara. Descendenta dintr-o veche familie boiereasca si activitatea sa politica au atras atentia comunistilor, mai ales in urma fugii fratelui Mihail in strainatate (1946). El n-a vrut sa plece, sperand mereu in "venirea americanilor", care trebuiau sa gaseasca aici, pe langa rezistenta armata din munti, o clasa de intelectuali - liberali si taranisti devotati monarhiei - menita sa restabileasca libertatea si democratia. Crez care i-a adus multi ani de puscarie si de domiciliu obligatoriu, pana in 1964, cand a fost gratiat impreuna cu ceilalti detinuti politici.
Destinul lui Mihail Farcasanu a fost cu totul deosebit. Dincolo de Ocean fiind si cu numeroase relatii in lumea politico-culturala a exilului romanesc din SUA si Europa Occidentala, el s-a angajat
intr-o lupta deschisa impotriva regimului comunist, incepand cu articole virulente, organizand ziare si asociatii ale romanilor liberi din strainatate, pana la a sustine, chiar financiar
, actiunile partizanilor. Incet, incet si-a dat seama ca Vestul nu-i interesat de "eliberarea" Romaniei si s-a retras intr-o tacere sortita sa-i apropie sfarsitul (1987). Cu aproape un deceniu inainte, fratii avusesera posibilitatea sa se revada, la Washington. De la acea intalnire, exista o fotografie-document comentata astfel de Pia Bader Farcasanu, fiica lui Nicolae: "nu tata are expresia unui invingator, ci mult mai mult expresia lui Mihail este aceea a unui invins!". Pentru cel plecat, drumul spre Raiul poporului sau s-a impotmolit in jocul marilor puteri, de-a pacea si razboiul!