Tiranul şi bătrâna

Mircea Cărtărescu: „În Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea”.

Vreau să vă povestesc o anecdotă, una dintre cele mai amuzante pe care le ştiu, şi care într-un fel ar putea să ne dea de gândit în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale.

Povestea asta are şi calitatea
de a fi destul de ambiguă ca să nu poată fi interpretată drept un îndemn direct: votaţi-l pe cutare! Pentru că, mă credeţi sau nu, mi-e în acest moment cu totul indiferent cine va ieşi preşedinte pentru următorii cinci ani. Mai mult decât atât, îi plâng de milă de pe-acum.

În 2004 eram cu Băsescu trup şi suflet, ca mai toată lumea, şi cred că nu greşeam. Alternativa era abominabilul Năstase. Nu voiam să emigrez în Congo. Au urmat cinci ani în care m-am convins că nici dacă Obama combinat cu Kennedy şi cu Angela Merkel (ştiu că ea nu e preşedinte, dar...) ar veni la cârmă în România, tot nu ar scoate frumoasa noastră ţară de pe făgaşul pe care merge, cătinel-cătinel, de două sute de ani. Băsescu a încercat, onorabil zic eu, dar de unde nu-i, nici lui Dumnezeu nu-i poţi cere.

Se povesteşte că, în Grecia antică, domnea într-o cetate un tiran odios. Într-o zi, dorind el să ştie cât de popular e printre supuşii săi, trimise câţiva agenţi deghizaţi prin pieţe, temple şi crâşme ca să iscodească mulţimea. Se vede că sondajele de opinie nu apăruseră încă sau că tiranul, om inteligent, nu avea încredere în ele. Zis şi făcut.

După câteva zile, trăgătorii cu urechea se înfăţişează în faţa tronului regal. Toţi vin cu aceeaşi poveste: lumea îl urăşte teribil pe tiran, toţi îl blesteamă, îi doresc moartea, imploră zeii să abată toate nenorocirile asupra sa. Tiranul îi ascultă mânios, pentru că, asemenea împuşcatului nostru şi poate a tuturor cârmuitorilor, buni
sau răi, el îşi făcea iluzia că supuşii îl divinizează. „Cum”, strigă el patetic, „în toată cetatea asta nu mă iubeşte nimeni? N-aţi găsit măcar un suflet, unul singur măcar, care să-mi fie binevoitor?”.

Trimişii se privesc o clipă-ntre ei şi unul ia din nou cuvântul: „Ba da, înălţate. Am aflat într-un templu o bătrână care în fiecare zi înalţă rugi zeilor pentru sănătatea ta, ca să ai ani îndelungaţi la domnie”. Fericit că măcar o fiinţă omenească îl iubeşte, tiranul ceru să-i fie adusă imediat bătrâna.