marți, 17 martie 2009

Previziuni sumbre pentru 2008

Societatea Academica din Romania (SAR) preconizeaza, pentru anul 2008, continuarea tendintelor negative din 2007 si chiar amplificarea acestora, in plan politic si economic, intr-un raport anual pentru 2008, lansat ieri.
SAR indica in document
, drept nota dominanta a acestui an, una pesimista, apreciind ca luptele politice de uzura care au dominat ultimele douasprezece luni au dus la
degradarea calitatii guvernarii. Efectele negative viitoare prevazute in raportul Societatii includ, pe de o parte, pericolul activarii clauzei de salvgardare pe Justitie, "in cazul in care vor continua atacurile in directia DNA". Pe de alta parte, "sunt de asteptat noi degradari ale ratingurilor Romaniei din partea agentiilor internationale de evaluare
financiara, precum si noi cresteri substantiale ale deficitelor structurale", se precizeaza in analiza SAR. Analistii SAR critica atitudinea complet relaxata a actualului guvern in privinta fondurilor publice, pentru ca lasa Romania "complet nepregatita pentru rasturnarea de situatie survenita in climatul economic global la finalul lui 2007". Raportul SAR puncteaza faptul ca in privinta a doua evenimente cruciale din acest an, alegerile locale si cele parlamentare, nu au fost fixate datele, urmand ca incertitudinea sa persiste, dat fiind precedentul negativ din 2007 privind amanarea euroalegerilor. SAR recomanda Executivului sa stabileasca datele pentru scrutinuri, si sa se concentreze pe solutionarea aspectelor tehnice
legate de procedura de votare, "in loc sa se piarda in viziuni grandioase despre sistemul electoral". Potrivit raportului Societatii, in 2008 unii parlamentari vor continua, foarte probabil, incercarile de a desfiinta DNA sau de a-i diminua atributiile.

Inceperea urmăririi penale în cazul lui Năstase are nevoie de avizul lui Băsescu

Magistraţii au dezvăluit motivul retrimiterii dosarului Mătuşa Tamara la
DNA. În acest caz, fostul premier Adrian Năstase este acuzat de dare de mită, iar Ioan Melinescu de luare de mită. Magistraţii spun că de la dosar le lipseşte un document
extrem de important: avizului preşedintelui sau al Parlamentului. În motivarea deciziei, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reamintesc că lui Adrian Năstase i se impută o infracţiune care se pretinde că a fost comisă în perioada în care acesta era prim-ministru. Fostului premier îi sunt aplicabile dispoziţiile privind răspunderea ministerială. Asta înseamnă că, în cazul său, urmărirea penală nu poate începe decât dacă există un aviz
din partea Camerei Deputaţilor, Senatului sau Preşedintelui României.

Totodată, avocatul fostului premier, Gheorghe Diaconescu a incocat excepţii de nulitate atât în privinţa actului de sesizare a instanţei, cât şi a urmăririi penale. Diaconescu a arătat că, din actul prin care a fost sesizată instanţa şi prin care au fost trimişi în judecată atît clientul său cît şi Ioan Melinescu, fostul preşedinte al Oficiului Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor, ,,reiese inechivoc, că Adrian Năstase este acuzat pentru pretinse acte de corupţie copmise în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului României."

Orban se declara “potrivit“ sa-l inlocuiasca pe Videanu

Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a anuntat, ieri, public, într-un interviu acordat BBC, intentia de a candida la primaria Capitalei si a sustinut ca localele si parlamentarele vor avea loc la termen.“Experienta pe care o am si modul în care arata Bucurestiul, ma fac sa cred ca sunt un candidat potrivit pentru pozitia de primar general“, a afirmat Orban, care a precizat ca asteapta decizia partidului, care va fi luata la începutul lunii martie, dupa realizarea unor sondaje. El a subliniat ca localele si parlamentarele se vor tine la termen.“Alegerile locale, daca citesti Constitutia si legea, se vor tine la termen, pentru ca mandatul alesilor locali nu poate fi prelungit. Probabil or sa fie alegerile între 25 mai si 15 iunie - nu se stie înca. S-ar putea sa fie o negociere, nu cred ca noi o sa hotarâm singuri“, a precizat PNL, care a respins ideea potrivit careia PNL si PSD ar fi negociat acest subiect.

Cum a taiat Tariceanu firul scurt cu Basescu

Premierul a ignorat mai bine de 24 de ore mesajele primite de la
Cotroceni atat la cabinet, cat si la aghiotantul sau.

Sistemul ultraperformant de comunicatii intre Palate s-a dovedit inutil.

Aproape doua zile, premierul Calin Popescu-Tariceanu a fost de negasit pentru presedintele Traian Basescu, desi primii doi oameni in stat dispun de cele mai performante mijloace de comunicatii. Pe fondul tensiunilor legate de respingerea Noricai Nicolai, nici firul scurt, la care legaturile se fac in cateva secunde, nici mesajele la cabinet sau aghiotant, nici sistemul de telefonie mobila
nu au reusit sa stabileasca, de joi seara pana sambata, legatura dintre presedinte si premier.

Prin evitarea telefoanelor si mesajelor de la Cotroceni, premierul Tariceanu a adoptat saptamana trecuta o tactica similara cu cea a lui Radu Vasile, in decembrie 1999, crede consilierul prezidential Cristian Preda. La acea vreme, Vasile a refuzat sa-i raspunda la telefon presedintelui Emil Constantinescu, inainte de intalnirea cu liderii partidelor parlamentare unde urma sa i se ceara demisia.

Mesajele, „pierdute” intre palate

Potrivit filmului evenimentelor, reconstituit de „Evenimentul zilei”, prima legatura intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria s-a incercat joi seara, imediat dupa ce Tariceanu si-a incheiat declaratia de presa in care explica faptul ca, in ceea ce priveste portofoliul Justitiei, nu are nimic de negociat cu Basescu.

Dupa mai multe incercari esuate, aghiotantului premierului, care potrivit regulilor de securitate nu poate fi la o distanta mai mare de 3-4 metri de acesta, i lasat mesajul ca presedintele asteapta un telefon. Un mesaj similar a fost primit la cabinetul primului-ministru, insa de fiecare data
raspunsul a fost ca seful guvernului nu este disponibil momentan.

Potrivit unor surse beneficiare ale retelelei de telecomunicatii speciale, care include si asa-numitul „fir scurt”, sistemul face aproape imposibila dificultatea contactarii unui demnitar de rang inalt. Presedintele si premierul au la dispozitie atat telefoanele fixe, de cabinet, cu numere speciale, cat si telefonul operativ, linia securizata care nu permite interceptarea convorbirilor si sistemul de telefonie mobila, accesibil in masina. Comunicatiile sunt structurare pe doua niveluri de protectie: secret si confidential.

Surse din STS asigura ca legatura dintre oricare doi demnitari cu acces la acest sistem (presedinte, premier, sefi ai serviciilor de informatii, demnitari cu competente in domeniul sigurantei nationale) se poate face fara probleme, 24 de ore din 24, fie de la birou, direct sau prin aghiotanti, fie din masina, din avioanele oficiale sau chiar de acasa, unde fiecare are ampalsat post telefonic special. Sistemul „firului scurt” le este asigurat beneficiarilor inclusiv in deplasarile oficiale si in vacante.

Primul ravas: un fax

Primul semn trimis de cabinetul lui Tariceanu a fost, potrivit unor surse politice, un fax, transmis sambata, in jurul orei pranzului, la o zi dupa prezentarea de catre presedintie a cazurilor controversate din trecutul profesional al Noricai Nicolai, pentru a se stabili o intalnire cu Basescu, de preferinta pe teren neutru, la o vila de protocol.

„Timp de 24 de ore, premierul a refuzat sa raspunda la telefon, ignorand acest apel al presedintelui, un apel la dialog, un apel la conlucrare, ca si cand n-ar fi fost vorba de o problema importanta”, a comentat ieri consilierul prezidential Cristian Preda, intr-un interviu la BBC. In intervalul in care nu a putut fi contactat, premierul s-a lasat filmat joi seara la cumparaturi, alaturi de copiii sai, iar vineri dimineata a avut, potrivit Mediafax, un program
de gimnastica medicala.

Atitudinea lui Tariceanu a fost calificata de Basescu vineri seara drept „foarte grava”», chiar „inadmisibila” intr-o situatie care „putea fi de siguranta nationala”. De cealalta parte, purtatorul de cuvat al lui Tariceanu, Camelia Spataru, asigura ca, „daca presedintele ar fi dorit sa-l contacteze pe premier pentru un subiect de siguranta nationala, cu siguranta il putea contacta”.

PRECEDENT

Radu Vasile nu i-a raspuns la telefon lui Emil Constantinescu

Situatia creata este una de „blocaj”, considera consilierul prezidential Cristian Preda, si „trimite la o situatie din decembrie 1999. Lucram cu presedintele Constantinescu, la Cotroceni, si-mi amintesc foarte bine de tentativele sale de a-l gasi pe Radu Vasile, care au durat la fel de mult ca si cea a presedintelui Basescu de zilele trecute. Si atunci, Radu Vasile a refuzat sa raspunda la telefon vreme de o zi intreaga”, spune Preda intr-un interviu la BBC.

Fostul presedinte Constantinescu confirma episodul, dar considera ca „situatia era complet diferita”, fiind vorba de „o criza reala”. „Radu Vasile stia de ce este chemat si nu a dorit sa se prezinte. Ulterior m-a contactat, acasa, si s-a gasit o varianta de compromis. Zilele trecute nu era insa vorba de o problema de stat, ci de atragere intr-o cursa”, crede Constantinescu.

Curtea Constituţională, arbitrul marilor meciuri politice

Cele mai importante bătălii politice s-au dus, în ultimul an, pe tărâm juridic. Sus­pendarea preşedintelui, organi­zarea refe­rendumului, votul uninominal, trimiterea miniştrilor în cercetarea Parchetului, toate au fost soluţionate prin apelul la judecători, în condiţiile unei legislaţii ambigue sau incomplete şi ale aşezării taberelor politice pe poziţii ireconciliabile. Toată lumea a stat cu ochii pe Curtea Constituţională, nevoită, aproape lunar, să dea verdicte cu miză politică şi fiind la rându-i suspectată că face jocul unuia sau altuia dintre reclamanţi. Datorită războiului declarat dintre preşedinte şi premier, instituţia care supraveghează respectarea Legii fundamentale a cunoscut, în 2007, cel mai activ rol din istoria sa postdecembristă.

Luna aceasta, Curtea ar putea fi chemată să intervină, din nou, în războiul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria. Nemulţumit că preşedintele refuză s-o numească la Justiţie pe Norica Nicolai, premierul Tăriceanu ar putea face apel, potrivit unor surse liberale, la Curtea Constituţională. Scenariul e acelaşi ca şi anul trecut, când premierul a sesizat Curtea, fiindcă preşedintele a refuzat să-l numească ministru de Externe pe Adrian Cioroianu. Şeful Guvernului a avut, atunci, câştig de cauză. Curtea a decis că preşedintele nu are drept de veto în privinţa persoanelor nominalizate la funcţia de ministru, ci doar puterea să verifice dacă acestea îndeplinesc “condiţiile de corespundere în funcţie”.

Curtea Constituţională a primit prima sesizare de neconstituţionalitate pe 2008 zilele trecute. Contestatarul este Traian Băsescu, care a sesizat Curtea cu privire la două ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Tăriceanu în domeniul apărării. Şeful statului se referă la Ordonanţa de reorganizare a MIRA şi la cea de modificare a Legii pensiilor militare de stat şi a Statutului cadrelor militare. În ambele cazuri, Băsescu susţine că actele Guvernului nu au avizul CSAT, creându-se astfel un conflict juridic între Guvern şi Consiliu.

Verdicte împărţite

Preşedintele, Guvernul şi partidele anti-Băsescu din Parlament şi-au făcut un obicei, din 2005 încoace, din a-şi tranşa disputele la Curtea Constituţională. Anul trecut însă, Curtea a ajuns să joace un rol de adevărat arbitru politic. Judecătorii au fost nevoiţi să se pronunţe în legătură cu suspendarea preşedintelui, să ia decizii în privinţa Legii referendumului, a uninominalului sau a răspunderii ministeriale. Curtea a dat aviz negativ propunerii de suspendare a şefului statului iniţiate de PSD şi PC, dar aceiaşi judecători au respins contestaţia preşedintelui pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale de suspendare şi au proclamat interimatul funcţiei de preşedinte al României. Curtea a aprobat şi modificările Legii referendumului, care permiteau demiterea preşedintelui cu majoritatea voturilor valabile ale celor prezenţi la urne.

Curtea Constituţională a mai stabilit că modificarea Legii răspunderii ministeriale, prin care Guvernul a suspendat Comisia de la Cotroceni, este neconstituţională. În decembrie anul trecut, Legea privind votul uninominal pentru care Guvernul îşi asumase răspunderea a fost declarată neconstituţională, la sesizarea şefului statului.

SAR: un an pierdut in dispute politice

Raportul anual al societatii Academice din Romania (SAR) considera ca, in pofida cresterii economice inregistrate, 2007 a fost un an pierdut in dispute politice intre partide, un an in care majoritatea parlamentara "a incercat permanent sa ocoleasca angajamentele europene, in special in domeniile sensibile ale combaterii coruptiei si intaririi statului de drept". SAR prognozeaza ca Bruxelles-ul ar putea lua in discutie, din nou, activarea clauzei de salvgardare pe Justitie pentru Romania daca vor continua atacurile impotriva DNA.


In analiza echilibrata si coerenta pe care o face economiei romanesti, raportul puncteaza succesul cotei unice, de altfel initiata si sustinuta de membrii SAR, retragerea statului din economie si realizarea celor mai dificile si dureroase reforme. Consecintele unor guvernari fara "mari prostii" au fost accelerarea cresterii economice si atragerea investitiilor straine directe. Totusi, capacitatea statului de a gestiona economia este scazuta, iar in chestiunea fondurilor europene Executivul este excesiv de optimist, opac si foloseste metode primitive de alocare a banilor. Bugetele publice sunt prost planificate si gestionate. SAR recomanda monitorizarea atenta a deficitului fiscal, a dezechilibrului contului curent si a inflatiei si avertizeaza ca agentiile de evaluare financiara ar putea cobori ratingul Romaniei.


» SAR prognozeaza ca Bruxelles-ul ar putea lua in discutie, din nou, activarea clauzei de salvgardare pe Justitie pentru Romania daca vor continua atacurile impotriva DNA.



Nota dominanta a raportului lansat duminica de Societatea Academica din Romania este pesimismul, printre altele, SAR atragand atentia ca "este foarte probabil ca tendintele negative sa continue si chiar sa se amplifice.

Pe un fond de crestere economica, 2007 "a fost un an pierdut in dispute politice intre partide, iar majoritatea parlamentara a incercat permanent sa ocoleasca angajamentele europene, in special in domeniile sensibile ale combaterii coruptiei si intaririi statului de drept". Uneori, afirma SAR, "lucrurile au luat chiar aspectul unui razboi civil intre presedintele Basescu si Parlament, iar capacitatea de management economic la nivel guvernamental, «care a mentinut tara pe un trend pozitiv dupa 2000» (…), ar fi pe cale sa se piarda cu totul".
Printre aspectele critice semnalate de raportul anual SAR pentru 2008, se numara degradarea calitatii guvernarii, faptul ca bugetele publice sunt tot mai mari, dar prost planificate si administrate, ca se revine la metode primitive de alocare de fonduri, amanarea fara motiv a alegerilor europene.
Pe de alta parte, Societatea Academica din Romania prognozeaza ca Bruxelles-ul ar putea lua in discutie, din nou, activarea clauzei de salvgardare pe Justitie pentru Romania, daca vor continua atacurile impotriva DNA. Raportul se asteapta de asemenea la noi degradari ale ratingurilor Romaniei din partea agentiilor internationale de evaluare financiara, precum si la noi cresteri substantiale ale deficitelor structurale.

Calendarul impozitului pe venit in 2008

Calendarul impozitului pe venit valabil pentru 2008 incepe cu optiunea de determinare a venitului in sistem real si se incheie cu virarea impozitului pe dividende.

„Balul“ fiscal 2008 incepe pe 31 ianuarie, cind trebuie depuse cererea pentru optiunea de a determina venitul net in sistem real si cererea pentru renuntarea in anul 2007 la optiunea de determinare a venitului net in sistem real. Platitorii de venituri din salarii sau asimilate salariilor trebuie sa depuna fisele fiscale - formularul 210 - la unitatea fiscala si sa transmita un exemplar salariatilor pina in ultima zi din februarie.

Asociatiile fara personalitate juridica, prin asociatul desemnat, trebuie sa depuna declaratia anuala de venit pentru asociatiile fara personalitate juridica pina pe 15 martie 2008. O copie dupa declaratie se transmite fiecarui asociat. Pe baza acestei copii, asociatii vor cuprinde in declaratia de venit venitul net/pierderea ce le revine din activitatea companiei. Pina pe 15 mai trebuie depuse declaratiile de venit (formularul 200) de catre persoanele fizice pentru 2007. Declaratia trebuie depusa numai de persoanele fizice care au avut in 2007 venituri din activitati independente (activitati comerciale, profesii libere, venituri din proprietate intelectuala sau din transferul de actiuni), chirii, activitati agricole determinate in sistem real, venituri din strainatate (formularul 201).

In iunie se fac platile aferente trimestrului doi si se depune declaratia privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit. In septembrie si noiembrie au loc plati privind impozitul pe venit din activitatile agricole. Pina pe 31 decembrie trebuie calculat, retinut si virat impozitul pe veniturile sub forma de dividende.

Calendarul obligatiilor fiscale privind impozitul pe venit pentru anul 2008 a fost publicat pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Contribuabilii persoane juridice sau fizice care au obligatia retinerii la sursa a impozitului pe venit trebuie sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul pe venit si sa depuna declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat general consolidat - formularul 100 - pina la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri. Persoanele juridice care au statut de microintreprindere trebuie sa-si indeplineasca obligatiile fiscale trimestrial, pina la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului. Acelasi termen se aplica si persoanelor fizice care desfasoara activitati independente.

Chiriile locuintelor din Bucuresti au ajuns la nivelul marilor metropole europene

Bucurestenii au ajuns sa plateasca printre cele mai mari tarife din Europa pentru locuintele inchiriate. Reprezentantii pietei se asteapta la o noua majorare påna la mijlocul anului, ca urmare a scumpirii creditelor acordate de bancile comerciale.

Locuitorii Capitalei Romaniei platesc printre cele mai mari chirii din Europa, desi nu se lauda cu venituri comparabile cu cele din tarile puternice ale „batranului continent”. Doar in marile capitale europene, precum Paris, Berna, Praga, Amsterdam, Londra sau Madrid, tarifele sunt mai ridicate. Analistul imobiliar Radu Zilisteanu explica situatia prin prisma marimii pietei imobiliare destinate inchirierii. „La noi, 92% din fondul locativ este in proprietate privata. Restul de 8% reprezinta, teoretic, stocul maxim de apartamente care pot fi inchiriate, dar in realitate este mult mai mic, de 4%. In tarile vestice, lucrurile stau cu totul diferit, iar aproximativ 60-70% din numarul total de locuinte se afla la dispozitia chiriasilor”, ne-a declarat Radu Zilisteanu. Acesta spune ca, in Romania, tarifele de inchiriere au crescut exploziv in ultimii ani, ca o consecinta a majorarii preturilor locuintelor. Spre exemplu, in zona Unirii, un apartament cu doua camere nu poate fi inchiriat cu mai putin de 1.400 de dolari americani/luna. Lucrurile nu stau diferit nici in alte sectoare bine cotate ale Bucurestiului. Pentru un apartament cu doua camere, mobilat ultramodern, situat la Piata Victoriei, in vecinatatea cladirii Guvernului, proprietarul cere peste 2.200 USD/luna. Asta, in timp ce un apartament cu acelasi numar de camere, localizat in centrul Budapestei, in asa-numita „zona a ambasadelor”, se poate inchiria cu 1.100 USD, dupa cum indica anuntul postat pe unul din site-urile de specialitate. Tarife lunare comparabile cu cele din Bucuresti sunt la Lisabona, unde un apartament luxos din centru este taxat cu 1.750 USD/luna. La polul opus se afla Chisinau, Sofia si Tirana, unde se percep printre cele mai mici chirii.

Cresc chiriile in Bucuresti
Chiar daca tarifele de inchiriere din Bucuresti par destul de ridicate, mai este loc de crestere. Radu Zilisteanu se asteapta la majorari de tarife pana la mijlocul anului, dupa ce, recent, banca centrala a urcat dobanda de interventie cu 0,5 puncte procentuale. „In consecinta, bancile comerciale vor creste dobanzile la credite in maximum doua-trei luni, ceea ce va duce, automat, la o inasprire a conditiilor de creditare”, explica analistul. Acesta este de parere ca romanii care sperau sa contracteze un credit imobiliar sau ipotecar pentru a achizitiona o locuinta vor renunta in aceste conditii. Ei se vor indrepta catre apartamentele destinate inchirierii, iar cererea – si asa mare – va creste si mai mult. „Ne putem astepta, astfel, la o majorare de tarife, in functie de procentul cu care bancile vor urca dobanda la credite”, adauga Radu Zilisteanu. In privinta unei stagnari a chiriilor, acest lucru va fi posibil numai in momentul in care piata imobiliara a locuintelor de inchiriat va fi comparabila cu cea din tarile vestice. „Romanii au inceput deja sa prinda gustul investitiilor imobiliare si isi plaseaza banii in locuinte pe care ulterior le inchiriaza. Insa este greu de estimat momentul in care piata romaneasca va ajunge la nivelul altor tari”, conchide analistul imobiliar.

Credite de până la 40.000 euro doar cu adeverinţa de salariu

O adeverinţă de salariu, e drept cu cifre destul de „convingătoare”, vă poate aduce un credit de până la 40.000 euro, fără să fie nevoie să giraţi cu casa sau cu alte bunuri. De la an la an, băncile care activează în România vin cu oferte de creditare dintre cele mai diverse destinate atât celor cu venituri şi bonitate redusă cât şi persoanelor a căror salarii sunt de câteva ori mai mari decât media pe economie.

La ora actuală, cea mai mare sumă pe care un solicitant de credit o poate obţine printr-un împrumut de nevoi personale, fără să pună gaj pe o casă, este de 40.000 de euro, de la ABN AMRO. De precizat că, banca adminte, în acest caz, un grad mic de îndatorare, de doar 40%. Astfel, un credit de 40.000 euro pe 96 de luni, perioada maximă pe care acesta se poate întinde, se poate aproba doar acelor persoane care demonstrează că au un venit lunar de cel puţin 2.130 de euro. Cei care vor să aplice pentru acest credit trebuie să aibă în vedere şi faptul că anumite venituri pe care le-ar putea prezenta se ponderează. Astfel, doar veniturile din salarii şi pensii sunt luate în considerare 100%, în timp ce drepturile de autor şi comisionele din vânzări sunt luate în calcul în proporţie de 75%.

În ceea ce priveşte dividendele, chiriile şi veniturile obţinute din activităţile prestate de persoanele fizice autorizate, doar 50% din acestea contează în stabilirea venitului lunar eligibil. În plus, veniturile din străinătate obţinute de solicitant nu sunt luate în calcul. De asemenea, ABN AMRO nu acordă astfel de credite persoanelor nerezidente. „Vârsta solicitantului trebuie să fie cuprinsă între 18-70 ani, iar venitul individual minim să fie de cel puţin 700 lei pe lună.

Suma tuturor datoriilor lunare provenite din credite de consum şi credite privind investiţii imobiliare nu trebuie să depăşească 40% din venitul disponibil al aplicantului sau al familiei. Dobânda anuală efectivă, pentru un credit de nevoi personale fără ipotecă în valoare de 40.000 de euro pe o perioadă de 8 ani, este de 14.14%”, a precizat, pentru Gândul, Oana Zidaru, Head of Communications ABN AMRO Bank România. Persoanele, care câştigă totuşi peste 2.100 de euro pe lună şi nu au nicio reti­cenţă în a cesiona în favoarea băncii casa, pot împrumuta chiar şi 100.000 de euro de la alte instituţii bancare, precum Alpha Bank.

Bani mai puţini, perioadă de rambursare mai mare

La majoritatea băncilor, suma maximă care se poate acorda printr-un credit de nevoi personale fără ipotecă este de 20.000 de euro. Cu mici excepţii, toate instituţiile acceptă acordarea unor astfel de împrumuturi pe o perioadă de până la 120 de luni. Cum la multe dintre aceste instituţii de creditare gradul de îndatorare se apropie de 60-70%, pentru o sumă de 20.000 de euro solicitantul trebuie să facă dovada unor venituri mult mai mici. De la bancă la bancă, condiţiile diferă la fel şi ponderea în care sunt luate în considerare anumite venituri sau gradul de îndatorare.

Estimările DAE pentru un credit în lei echivalent cu suma de 20.000 de euro, pe 120 de luni, ne arată că acestea se încadrează între 14,58% la Piraeus Bank şi 22,43% la BCR pentru creditul cu dobândă variabilă. De 20% trece şi dobânda anuală efectivă pentru creditul Favorit 20.000 de la Romexterra Bank, în timp ce de la Banca Transilvania putem împrumuta bani cu DAE 17%. Dacă creditul se solicită în euro, dobânda anuală efectivă porneşte de la 14,65% şi se opreşte la 20,32%. Dacă cei 20.000 de euro se împrumută de la Raiffeisen Bank, clientul va plăti o dobândă anuală efectivă estimată la aproximativ 16%.

Aeroporturi coplesite de pasageri

In timp ce calatorii se calca in picioare vara sau de Sarbatori, investitiile sunt programate pentru 2010.

Numarul de pasageri care au plecat sau au aterizat pe aeroporturile din Bucuresti a ajuns anul trecut la peste 5,5 milioane de pasageri, foarte aproape de capacitatea maxima a acestora. Potrivit oficialilor celor doua aeroporturi, in acest moment numarul maxim de pasageri care pot folosi intr-un an Aeroportul „Henri Coanda” (Otopeni) si Aeroportul „Aurel Vlaicu” (Baneasa), este de 6 milioane, cifra ce va fi lejer depasita in 2008.

Autoritatile si-au programat ceva investitii de modernizare sau extindere pentru anii urmatori, insa abia din 2010 acestea s-ar putea concentra pe largirea capacitatii celor doua aeroporturi. „Principalele lucrari derulate pana in prezent pe Aeroportul Otopeni, in valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, constau in: amenajarea Terminalului Sosiri Internationale si Terminalului Plecari-Sosiri Interne, Centrul logistic, extinderea zonei de control bagaje, extinderea suprafetelor de miscare, parcare supraetajata, drumuri interioare si altele”, sustin oficialii aeroportului. Acestia au precizat ca, „din punct de vedere al asigurarii capacitatii, lucrarile sunt finalizate”.

Planuri nesigure

Lucrarile de pe Aeroportul Baneasa, terminate in cea mai mare parte anul trecut, aproape ca au marit cu 50% capacitatea acestuia, insa problema ramane la Otopeni. „Dupa anul 2010, in functie de evolutia traficului, urmeaza sa fie lansat Programul Strategic de Dezvoltare a Aeroportul International „Henri Coanda” - Bucuresti, un proiect in valoare de 500.000.000 de euro si care include un nou terminal, platforma multimodala, parc industrial”, sustin directorii de dezvoltare ai aeroportului. In prezent, pe Otopeni zboara peste 20 de companii mari clasice si un operator low cost. Oficialii Ministerului Transporturilor au recunoscut ca incidentele din preajma Sarbatorilor de Iarna, cand pasagerii s-au calcat in picioare la controlul bagajelor, iar unele curse au avut intarzieri de zeci de ore, s-au produs si din cauza capacitatii „la fix” a celor doua aeroporturi.



LE AVEAM PE TOATE!

Business Center, obiectiv pentru 2008

75 de milioane de euro ar trebui sa fie folositi in acest an de reprezentantii Aeroportului Otopeni pentru separarea fluxurilor de calatori, conditie obligatorie pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Odata cu realizarea acestui obiectiv, planurile conducerii sunt extinderea Aerogarii de Plecari si Sosiri Internationale si crearea unui Business Center.

Aceste investitii nu vor atrage insa si cresterea semnificativa a capacitatii aeroportului, ci doar o mai buna operativitate. Separarea fluxurilor in functie de destinatie - Schengen, non-Schengen -, va aduce o mai buna inregistrare a pasagerilor si a bagajelor, sustin reprezentantii Aeroportului Otopeni. O alta problema ce ar putea fi rezolvata este achizitionarea unor burdufuri de imbarcare-debarcare. Acestea ar putea usura accesul pasagerilor in avioane si incarcarea bagajelor, deci ar putea duce la un interval mai mic de procesare. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pe Baneasa, insa conducerea aeroportului nu are inca trasate directii clare privind achizitiile din urmatorii ani.

OPTIUNE

Taxele de aeroport cantaresc greu

Banii folositi pentru modernizarea celor doua aeroporturi vin, in principal, de la bugetul de stat si din credite externe. O buna parte din suma poate fi insa acoperita din taxele mari de aeroport platite de companiile aeriene si, implicit, de pasageri. Taxele pe Otopeni pot ajunge la 100 de euro pentru fiecare calator, in timp ce pe Baneasa acestea sunt aproape la jumatate. Companiile aeriene vor fi obligate din acest an sa afiseze preturile biletelor incluzand taxele de aeroport. Din aceste motive, companiile low cost care ofera bilete la preturi de 20-30 de euro fara taxe, aleg sa zboare pe Baneasa, unde taxele sunt la jumatate.