marți, 22 septembrie 2009

Consilierii brasoveni s-au pus din nou pe excursii externe

Dupa o pauza de nici trei luni, alesii judeteni brasoveni si-au reluat obiceiul turismului in strainatate pe buzunarul contribuabilului. Dupa ce anul trecut au batut in lung si-n lat nu doar Europa, ci si China si Statele Unite, cheltuind 5,2 miliarde lei, pentru acest an ei si-au tras din banul public, pentru excursiile in strainatate, 6 miliarde lei. Primele trei "iesiri", de circa 2 saptamani fiecare, vor avea ca destinatie Egiptul, China si SUA, sub acoperirea de "misiuni economice si culturale". In tara piramidelor vor pleca in "biznis", la finele acestei saptamani, trei consilieri - Fodor Levente, Baicu Vasile si Arhir Ion -, in vreme ce alti trei - Bejan Vasile, Aranyosy Stefan si Ion Popescu Topolog, insotiti de directoarea Bibliotecii Judetene, Carmen Tanasescu, si de o functionara a CJ-ului, Gabriela Marian - vor zbura in China. Nu mai putin de sapte alesi judeteni - Virgil Balaban, Dumitru Puchianu, Adrian Boeriu, Cristian Stanescu, Cornel Gane, Constantin Grosu si Horatiu Isac - acompaniati si ei de Nicoleta Stelea, o functionara "de nadejde" din subordinea presedintelui CJ Brasov, Aristotel Cancescu, vor avea parte, la inceputul lunii viitoare de o excursie in "State". Aceasta "misiune" urma sa fie condusa de insusi prezidentul Cancescu, care insa a renuntat la plimbare imediat ce au inceput sa se intereseze de ea ziaristii. El s-a multumit doar cu "satisfactia" de a fi stabilit de unul singur, conform obiceiului, componenta grupului de turisti pe banul public, fara a se mai incurca in "fleacuri" precum aprobarea lor de catre comisia de relatii externe a CJ-ului, ca sa nu mai vorbim de plenul acestuia.

Niciun comentariu: